Povestiri


  1. Bunica sau 'fata cu marul'
  2. Gherghina si "Restul Lumii"
  3. Gherghina si Ion Oltenescu la botez
  4. Despre Acsinte si viata lui 
  5. Diminetile unchiului Voronin                



Bunica sau 'fata cu marul"





Bunica a ajuns in Gara de Nord. Calatoria cu trenul a durat vreo 5 ore, s-a urcat intr-un taxi si s-a indreptat spre locuinta fiului ei, Mihnea.
    Mihnea era casatorit, avea si un copil de 4 ani, dar bunica n-a simtit niciodata vreun impuls sa-l vada. Nu i-a trimis cadouri de ziua lui sau de Craciun, nici macar n-a sunat de-un "La multi ani"... Nu-i pasa prea tare de el, iar pe nora o ura.



  Bunica a vazut in departare strada cunoscuta, blocul cenusiu de 4 etaje. A platit taxiul si s-a grabit sa urce cele 3 etaje. Era vesela.   Nora ei o sunase si o invitase la Bucuresti si dupa ceva ezitari a venit. Habar n-avea clar care e treaba, dar se simtea bine si sigura pe ea. Se pensionase de 1 an, pusese vreo 3 kile pe ea si acum nu facea altceva decat sa asculte clipuri pe You Tube si sa congeleze legume pentru noua ei familie – sot, un baiat pe care l-a adoptat si ea, socrii.



    Socrii, un mare cosmar pentru Gherghina care-i detesta din inima dar se controla din rasputeri sa nu-si dea seama sotul ei.

 
I-a spus norei la telefon ca are una din ‘pensiile alea nesimtite’ de care se vorbeste la televizor si s-a laudat cu pielea ei intinsa ‘la fel ca in adolescenta’ si sanii frumosi. Ca sa-si scoata in evidenta calitatile fizice Gherghina isi pusese jeansi si un tricou mulat. Era scheletica,  lata in solduri si adusa de spate, dar nu realiza asta.



Mihnea si sotia lui au intampinat-o in usa. Bunica a intrat binedispusa, si-a pupat nepotelul care stia despre ea ca e doar o prietena de familie, i-a dat 2 carti si... un mar. “E din livada mea’, sporovaia ea in timp ce se instala comod in fotoliu. A inceput sa povesteasca vesela de gradina ei, de caine, de pisica. Cum a renovat casa, despre livada sotului, au facut vin, tuica, Ion a cumparat curcani si gaini de prin sate, are bani destui, nici nu se uita in magazine la preturi cand cumpara ceva. Masina lor din Germania care baga o viteza cand apasa Ionica pe acceleratie de se face gol pe autostrada.


   La un moment dat Gherghinei i s-a facut cam foame de atata vorba. A rontait niste fursecuri pe care nora ei tocmai le scosese din  cuptor dar s-a cam strambat. “Sunt facute cu unt sau ulei?”, a intrebat ea ca sa-si arate presupusa pricepere. Gherghina era o gospodina foarte proasta, lenesa, cand locuia cu Mihnea nu facea decat ciorbe de legume, cu mult ulei, si carnati prajiti, cam pentru o saptamana.... Dar, acum, de cand se maritase cu Ion Oltenescu, mare sef prin judet, isi cumparase o carte de bucate si menu-urile ei erau mai variate. Din fericire sotul ei nu era prea pretentios asa ca rotea energic cateva feluri de mancare : ardei umpluti, fasole batuta, fasole cu ciolan, mancare de cartofi, ciorba de porc, peste prajit. In zilele de sarbatoare, si doar atunci, Gherghina obisnuia sa mai faca supa de rosii si prajitura cu visine sau cremsnit cu Dr. Otker si foi din comert.



Craciunul si Pastele erau insa momente pe care Gherghina le-ar fi sters din calendar de-ar fi avut puterea asta... atunci trebuia sa gateasca mai multe - sarmale, salata de boeuf, de vinete, prajituri - plus ca se mai si adunau toti, masa mare, veneau si fratii lui Ionica cu nevestele, nepotii, tot clanul Oltenescu, ce mai...trebuia sa se poarte frumos, sa para bucuroasa de oaspeti si alte alea... Greu de tot!


In timp ce nora baga un pui la cuptor Mihnea s-a dus pana la Mega Image sa ia bere si vin. Gherghina a zis ca vrea alb sec, tensiunea e mare si n-are voie rosu. Mihnea a cumparat 2 sticle de Jidvei si soacra si-a adus aminte cum au gasit ea si Ionica niste Jidvei de colectie si au cumparat o lada intreaga. A povestit cum le-a fost vacanta, cum au gonit ei pe drumurile patriei cu bolidul german.   



Gherghina n-a intrebat nimic despre nepotul ei, daca e sanatos, merge la gradinita, e nevoie sa se implice si ea financiar in educatia lui sau mai stiu eu ce. In primul rand nu prea ii pasa, iar in al doilea rand garantat Ionica s-ar fi opus oricarui 'proiect' care nu implica vreun membru al familiei sale, asa ca n-avea chef sa-si complice viata inutil.



In timpul acesta baietelul se juca la el in camera. Gherghina a intrat de cateva ori la el, l-a intrebat ce mai face, a chicotit si s-a copilarit prin camera pustiului. Nu putea sa-si scoata din cap ideea ca arata super cu tricoul ei mulat si era sigura ca miscarile ii sunt suple si gratioase, iar nora si fiul o privesc cu admiratie. Mai ales ca nora se cam ingrasase dupa nastere, asa ca Gherghina avea un motiv in plus de bucurie interioara.



Dar se facuse cam tarziu, vinul se terminase, mancarea la fel, gazdele dadeau semne de oboseala, copilul adormise. Gherghina l-a sunat pe Prostei, baiatul lui Ionica pe care il adoptase si ea ca sa-si arate devotamentul fata de noua familie si i-a zis scurt: Poti sa vii sa ma iei?

Prostei a ajuns destul de repede. Avea o masina facuta cadou de Ionica, apartament in Bucuresti. Serviciu nu-si gasise de 2 ani, dar nu era o problema fiindca Oltenescu suporta toate cheltuielile, mandru ca are 'baiat la Bucuresti'. Gherghina se facea si ea utila trimitandu-i periodic pungi cu legume congelate si intreband in stanga si-n dreapta de un job pentru noul ei 'fiu'. Intre timp Prostei isi petrecea noptile pe calculator pe tot felul de site-uri, iar ziua mai mult dormea.


Telefonul Gherghinei a sunat scurt, o data. Ah, a ajuns, a zis ea mandra oarecum ca i-a venit 'masina'. Si-a insfacat geanta din cuier si a pornit pe scari, acompaniata de privirile obosite ale lui Mihnea si ale sotiei sale.

Vizita bunicii, singura in 4 ani, se terminase. A doua zi baietelul a intrebat-o pe mama lui : Unde e ‘fata cu marul”, a plecat? "Fata cu marul" sau "Regina merelor" a mai fost subiect de discutie pentru baietel, fiindca il facea sa se gandeasca la Alba ca Zapada si marul otravit pe care l-a primit de la mama vitrega, dar mai apoi a uitat definitiv de ea si si-a vazut de copilaria lui...

Si numele Gherghinei n-a mai fost pomenit nicicand in casa lui Mihnea. Ca si cum ea n-ar fi existat vreodata...

______________________________________________


Gherghina si “Restul Lumii”

Gherghina nu era totusi un om simplu, chiar avea convingeri ferme. De exemplu, era sigura, ca, la un moment dat toti vom vorbi chineza. Cand spunea asta Gherghina statea dreapta, privea serios si decreta: Engleza?! Ce engleza…chineza trebuie sa invete copiii de astazi..!
Gherghina nu stia istorie aproape deloc, dar isi baza convingerile pe faptul ca orice cumpara ea era ‘made in China’. Pentru Gherghina, fata simpla nascuta si crescuta in mahalalele Bucurestiului, nu putea exista dovada mai clara a faptului ca, intr-un viitor incert, dar totusi apropiat, chinezii vor domina planeta.
Totodata Gherghina nutrea o mare admiratie pentru Putin. Daca o prindeai la ceas de seara la o discutie aflai ca va fi razboi, pentru ca asta se intampla ‘cand te pui cu Ivan’. Ucraina, Moldova…uite dovezi! Si Gherghina explica oricui avea urechi s-o auda ce credea ea pe tema asta…
Gherghina se scula devreme, ca asa fusese obisnuita. Nu prea facea mare lucru prin casa, de fumat se lasase, dar internetul si televizorul tineau loc de toate. Isi incepea ziua cu ‘antenele’ si combatea de la prima ora. Cine-i calca pragul din intamplare, mai mult de nevoie decat de voie, incasa nemeritat o expunere ‘geopolitica’ alaturi de o portie de fasole batuta.
Dar mai erau si acele momente in care Gherghina  se dedica ”artei’ sau devenea nostalgica. Asculta clipuri pe YouTube si se declara tulburata cateodata, spunea ca si ea avea talent la pian dar nu a avut posibilitatea sa si-l exprime. Chiar a cantat “Fur Elise” fara sa stie notelele!!!! Cand auzea asta fiul ei, Mihnea, ridica din umeri: Bate campii, ca de obicei…
Gherghina mai credea desprea ea ca ar fi fost un medic de exceptie. Am, asa, niste instincte daca vrei, incepea ea….
Gherghina se considera o fiinta aparte si n-avea retineri sa exprime asta. Avea amintiri vii despre facultate – a avut o singura rochie si doar o pereche de saboti, toti copiau dupa ea si o admirau. Admirata era, in general, cam de toata lumea… chiar si stomatoloaga i-a zis odata: “Doamna, dinti mai ingrijiti ca ai dvs. n-am vazut in toata cariera mea!!!!”
Cineva cu preocupari in ale firii omenesti ar putea spune ca Gherghina nu e altceva decat un suflet sterp, o fiinta fara emotii reale, ci mai mult mimate, din instinct de supravietuire si frica de singurate si pana la urma face umbra degeaba pamantului, dar ea se credea iubita si apreciata desi n-ar fi fost in stare sa numeasca un singur om, mort sau viu, care sa fi simtit vreodata asa ceva pentru ea…



-------------------------------------------------------------------------------------

Gherghina si Ion Oltenescu la botez 


Alexia a deschis usa apartamentului, cu copilul in brate, si in aceeasi secunda a si auzit: Nu seamana cu Mihnea!!! Si soacra si-a insotit putinele cuvinte de salut calcand cu pasi mari in holul casei. Nervoasa, transpirata. Ai apa la frigider, rece? Nici gheata? Pot sa fumez??!! Nu. Nici macar in balcon??!! Nu, imi pare rau, fumul poate sa intre in camera copilului…. Gherghina s-a asezat derutata pe canapea, s-a foit o clipa dupa care a decis: Cobor sa fumez o tigara! A tropait determinata pe scarile blocului si, dupa un timp, s-a intors… Am fumat 2, sa-mi ajunga!, a zis ea victorioasa si un pic mai linistita.
Alexia era lauza si corpul ei beneficia inca, din fericire, de surplusul de endorfine din timpul sarcinii. S-a asezat pe un fotoliu puf, cu bebeloiul care urla ca niciodata in cele 60 de zile de cand vazuse lumina soarelui pamantesc. Soacra, infipta in pernele canapelei, nervoasa, incordata, transpirata, debita: pisica, are si identitate, dna Mitzi Oltenescu, ha, ha, ha…Cainele, casa, Ionica, d-na Mitzi Oltenescu…ha, ha, ha  Iti dai seama?! Pisica mea si a lui Ionica ne poarta numele, e d-na Mitzi Oltenescu, ha, ha, haaaa…are si acte…ha, ha, ha…iti vine sa crezi??!! Copilul urla din rarunchi, era nervos ca niciodata. Alexia il legana, incerca sa-l linisteasca.
Mihnea era la birou, de-abia in 3-4 ore avea sa ajunga acasa. Soacra transpira ca un porc la protap. Nu poti sa pornesti aerul conditionat??!! Nu, ma tem ca-i face rau baietelului… Deschide macar geamul!! E mai cald afara… Si chiar n-ai gheata?!?! D-na Mitzi Oltenescu, iti vine sa crezi?! Ha, ha, ha…Zilele trecute era sub perne, era sa ma asez pe a…ha, ha ha!! Si cainele a venit la ea, si ea…ha, ha, ha!!!!
Interfonul suna din nou. Vine si Ion Oltenescu. Eeeiii, zice el privind cu simpatie micutul din bratele Alexiei, e exact ca Mihnea din pozele ale pe care le ai tu cu el mititel… Natural, fara retineri, ia din bratele Alexiei bebeloiul, il leagana, il priveste in ochisori si ii spune cateva vorbe pe limba bebeluseasca. Micutul e relative reticent, dar nu mai urla…Hai sa facem o poza! Gherghina ia copilul in brate cu fereala, de parca era din sticla…Alexia se gandeste fara sa vrea, parca n-a pus mana niciodata pe un bebelus femeia asta… Ghergina mimeaza un pupic pe obrazul bebelusului, dar se crispeaza si mai tare si momentul pare sa se prelungesca in penibil pentru totdeauna…! Ionica  insfaca bebelul, viguros, cu drag, si-l pune la pieptul lui, Poza e acum gata.
Vine si Mihnea. Gherghina scoate complice un plic din geanta, Pentru copil, zice ea. Inainte sa-l puna in seratar Alexia il deschide…1000 lei…chiar si ea e surprinsa de suma mica, jignitor de mica…Mihnea e si el revoltat cand afla…Trist, nervos, trist, furios… ura incepe sa-si faca loc in inima si sufletul lui…!!
Cu bebelusul ei drag in brate si endorfinele de lauza, Alexia isi intreaba soacra: Ei, si cand veniti maine la noi? Plecam cu aceiasi masina, da?!, spune ea zambind. Noi o sa luam un taxi, raspunde soacra sec ne vedem la biserica, cea din Mosilor parca ati scris in invitatie…Da, cea din Mosilor… ne vedem maine…raspunde Alexia un pic derutata.
Si a venit ziua botezului, si a trecut. Gherghina a stat in Biserica in spate, la restaurant s-a afundat intr-o conversatie fara sfarsit cu o prietena din trecut, nu a trecut nici macar un pic pe langa landoul micutului, nu a schimbat o vorba ci fiul ei, cu nora.

Mai apoi avea sa reproseze ca niciodata Ea nu a fost asa umilita, EA nu a fost asa ignorata…Ea n-a fost condusa la masina, Ea n-a fost intrebata cum s-a simtit, daca mai vine…Ea, Ea, Ea…


Luni, 8 feb. 2016

---------------------------------------------------------------------------------------


Despre Acsinte si viata lui


Acsinte a avut o copilarie linistita. Era grasut, bucalat si toata lumea il adora. Fumosule, cioculet mic…facea matusa Caliopa cand il vedea si il apuca zdravan de falcute! Acsinte nu era un copil destept, chiar a vorbit tarziu. Asadar, cand a rostit pe vorba lui stalcita de copil “caftof’ in loc de cartof matusa Caliopa si bunica au cazut in extaz; Aii, aii…ce dragutz e, ce scump…manca-l-ar mama si bunica de dastept…auzi la el CAFTOF…dasteptu’ nostru scump…!!!”
Si, cam asa s-a derulat viata de copil a lui Acsinte, intre pupaturile bunicii si laudele matusii Caliopa. Ajuns la scoala, micul Acsinte a avut o surpriza adanca si in special neplacuta, determinata preponderent de numarul corigentelor care se adunau exponential, dar si de verdictele profesorilor: Baiete, dar tu esti chiar prost, nu stii nimic, nu inveti…n-ai pic de vointa!!!!
Acsinte continua insa sa aiba o parere buna despre el si depasea senin anii scolari, corigentele, pragurile de repetentie…Matusa Caliopa si bunica il gogoleau, mama, ingrijorata, i-a pus meditatori la matematica si romana dar Acsinte nu se ducea…Bananaia aiurea pe bulevard si venea acasa dupa 2 ore zicand ca e dupa meditatii.
Acsinte a crescut si a ajuns in mod firesc la un liceu seral, dar chiar si acolo ramanea corigent, repetent…Bacalaureatul l-a dat tarziu, spre 25 de ani, cu spaga aferenta. Dar, Acsinte continua sa aiba o parere buna despre el. Inalt, gras, Acsinte isi parcurgea drumul prin lume mandru si linistit.
Nu citise nicio carte, nu stia nimic de fapt – nici macar legea strazii, dar avea o viclenie adanca, o prefacatorie si un narcisism care il ajutau sa pacaleasca, sa gaseasca o cale printre slabiciunile oamenilor. Si, uite asa, micul Acsinte, corigentul, repetentul, absolventul de seral cu Bacalaureat la 25 de ani a ajuns angajat la o institutie de control a statului…. Cu ajutorul mamei lui care si-a pus in disperare toate relatiile la bataie, speriata ca baiatul ei va ajunge in final in vreo puscarie…!!
In concluzie, Acsinte mergea acum cu girofar, dar el era in fata, nu in duba!
Acsinte purta numai geci de piele, de regula asortate cu pantofi de firma si curele pe masura. Mergea leganat, mare, gras, convins ca vidul interior e clar inlocuit de grasimea revarsata si de marimea trupului.
Anii au trecut si Acsinte s-a insurat. Acum relatia cu matusa Caliopa era mai profunda ca oricand si a devenit chiar o ‘alianta’ intre matusa grasana, profitoare, si nepotul care ‘s-a descurcat’.
Triunghiul familial a fost completat de unchiu’ Voronin, al carui traseu a fost insa diferit de al celor doi.


      miercuri, 20 decembrie 2017                               
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Diminetile unchiului Voronin


Unchiul Voronin s-a sculat prost-dispus ca de obicei. Si-a aprins o tigara si si-a turnat un pahar de vin din sticla ramasa din seara dinainte. De regula se simtea bine cand facea asta, se gandea ca nu multi pensionari pot fuma un Marlboro la prima ora cu un Merlot sec alaturi. Sotia please la serviciu. Unchiu’ Voronin era singur asa ca a dat drumul la televizor. A nimerit pe stiri ceea ce l-a facut sa se enerveze pe loc.
Presedintele n-are autoritate, nu se compara cu fostul…Parlamentarii, Guvernul, ONG-urile…Unchiu’ Voronin si-a mai turnat nervos vin si si-a aprins o tigara. Cainii latrau chiar langa fereastra lui si pe  unchiu’ Voronin l-a cuprins brusc mila. S-a dus la frigider sa vada ce gaseste, a pus resturile intr-o punga si a coborat in fata blocului: “Cutu, cutu, cutu…’ a strigat el si 2-3 caini au venit in goana mare dupa care au inceput sa se infrupte din resturi.
Unchiu’ Voronin s-a simtit brusc mai bine. Recunostinta cainilor l-a facut sa-si reevalueze neplacuta stare matinala. Poate ca totul nu era asa rau, in definitiv. A sunat mobilul. Era nepotul lui, Acsinte. Unchiu’ Voronin era mereu fericit cand il suna Acsinte. In primul rand ca Acsinte era politicos, orice conversatie incepea cu: “Buna ziua, unchiule!
Asta il facea sa se simtea cumva valorizat. Macar cineva ii recunostea statutul, pozitia. Pe scurt, unchiu’ Voronin se simtea respectat. Ceea ce nu se intampla deloc cand il suna Laszlo, baiatul lui din prima casatorie. Laszlo mostenise caracterul dur al maica-sii si lipsa de moralitate a tatalui, a lui Voronin, adica; ceea ce-l facea un companion dificil. De conversatii telefonice mai ales, ca intalnirile erau rare.
Bucuros de telefonul lui Acsinte unchiu’ Voronin si-a mai aprins o tigara. Acum avea si el ocazia sa schimbe o vorba inteligenta, sa afle noutati, sa se dea cu parerea. Voronin a aruncat rapid doua –trei glume, a comentat news-urile, a ras in cascada. Cu Acsinte se simtea mereu bine, deasupra evenimentelor. S-a bucurat repetat pentru Halep si a deplans prestatia nationalei de fotbal. L-a desfiintat pe Iohannis intr-o propozitie si pe Trump in doua. Brexit-ul oricum nu merita pus in discutie, doar daca ar fi putut fi legat de teroristii arabi, dar unchiu’ Voronin nu se simtea in stare in acea dimineata specifica sa stabileasca conexiunea. S-a multumit sa-l injure pe Putin, ca oricum el era sigur vinovat de ceva.
Odata terminata conversatia cu Acsinte, unchiu’ Voronin s-a simtit dintr-o data revigorat si s-a apucat sa pregateasca pranzul. Ii placea sa gateasca. Deschizand frigiderul l-a izbit din nou un sentiment bun: cati pensionari romani aveau rafturile pline de carne, asa ca el: pulpa, ceafa, slanina, carnati.
In timp ce taia carnatii pentru pranz, unchiu’Voronin s-a gandit ca pana la urma are o viata buna.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu