marți, 9 martie 2010

Lisette Daniele – Brunea: Doamna unei generatii disparute


Pe dna Lisette am cunoscut-o prin anul 1984, cand eram la liceu. Neasteptata intalnire…Intrasem deja in efervescenta gazetariei, colaboram la Radio, luasem premiul I pentru reportaj la “Tinere Condeie”, il cunoscusem pe Cornel Nistorescu…
Citisem despre Felix Brunea-Fox (Nistorescu imi recomandase reportajele lui) – reporterul unui secol, “printul reporterilor”, si mi-am dorit macar pentru un minut sa fiu in prezenta lui! Dupa saptamani petrecute in arhivele Bibliotecii Nationale am gasit un articol, al lui Geo Bogza, in care ne invita pe toti sa-i spunem “La multi ani!’ marelui reporter la locuinta sa din Magheru…Articolul era vechi, insa! M-am dus acolo, n-am gasit pe nimeni…O vecina pictorita mi-a spus ca familia Brunea s-a mutat imediat dupa cutremurul din 1977. Brunea-Fox a murit intre timp, dar sotia lui mai traieste si poate s-o sune sa solicite pentru mine o intrevedere… Peste cateva zile am primit un telefon prin care eram anuntata ca d-na Lisette este de acord sa ma cunoasca. Astfel a inceput prietenia mea (indraznesc sa-i spun asa!) cu dna Lisette…
Lisette Daniel- Brunea era o Doamna, exponenta unei generatii disparute, ea insasi fosta ziarista. Studiase la Paris, cunostea la perfectie patru limbi straine si era abonata numai la ziare din Franta si Marea Britanie.
Am vizitat-o multi ani, pana la sfarsitul vietii ei. Si acum am in amintire rafinamentul, cultura, eleganta, politetea care erau in toata fiinta ei. Am sunat-o odata sa ne vedem. Mi-a raspuns: “Fata mea, sunt indispusa, nu pot primi pe nimeni astazi!” Mi-am dat seama cu uimire ca educatia dnei Lisette nu-i permitea sa primeasca vizite atunci cand era prostdispusa - musafirii nu trebuiau nicicum sa se simta prost, nedoriti, sa plece coplesiti de probleme care poate nu-i priveau!
Asa ca, vizitele la dna Lisette erau un regal. Distinsa, eleganta, culta. Purta mereu o conversatie placuta, usoara, nu te impovara cu nimic. Schimbul de idei se invartea in jurul cartilor, revistelor, a problemelor internationale; din cand in cand imi povestea despre Brunea-Fox, despre umorul lui, rafinamentul si dragostea sa pentru oameni. Imi spunea despre viata de odinioara, elita culturala a anilor demult trecuti, presa de altadata - cu bune si rele, expresia epocii de atunci… O data mi-a zis: “Intreaba-ma tot ce vrei sa stii…O sa vezi ce mult iti voi lipsi cand n-o sa mai fiu!” A avut asa mare dreptate…
O generatie din pacate disparuta!

P.S. Din pacate nu mai am nici cartea de reportaje a lui Brunea -Fox, am facut greseala s-o imprumut…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu